Existența rețelelor de utilități reprezintă unul dintre cei mai importanți factori în alegerea terenului pentru construirea unei case. Necesitatea prelungirii numai cu 100m a rețelei de gaz sau plantarea a 3 stâlpi pentru extinderea rețelei electrice înseamnă costuri care trebuie considerate în proiectarea casei şi care influențează semnificativ costul final al casei.

Dezvoltarea cartierelor rezidenţiale a devansat extinderea reţelelor de utilităţi. Lipsa reglementărilor şi a unor proiecte coerente face imposibilă previzionarea şi estimarea consturilor pentru extinderea reţelelor. Astfel apar următoarele întrebări:

Sunt toate rețelele necesare pentru a construi o casă? Ce branşamente la reţele sunt indispensabile?

1. Rețeaua Electrică.

Evident, nu se poate vorbi de o casă care să nu beneficieze de electricitate. Există mai multe soluții care pot asigura independența față de furnizorul de energie electrică, generator propriu, panouri fotovoltaice, microhidrocentrale (dacă exista condițiile). Din păcate, simple calcule economice demonstrează că aceste soluții alternative sunt până la capăt mai scumpe decât branșamentul și cumpărarea de energie de la furnizorul tradițional.

O altă problemă serioasă care intervine la furnizorii noştrii monopolişti este extinderea reţelelor existente fără investiţii suficiente în redimensionări, transformatoare, etc.. Astfel există zone de case dezvoltate la marginea oraşelor sau în localităţile satelit în care reţeaua suprasolicitată cedează provocând pene de curent dese şi cu timp lung de remediere.

2. Rețeaua de Gaz. Considerat ca cel mai comod mijloc și totodată ieftin combustibil pentru încălzire, în România, este aproape un must have pentru terenurile pe care oamenii doresc să le cumpere.

În realitate, rețeaua de gaz nu este tocmai un lucru indispensabil. Deși din punct de vedere al costurilor strict pe contor, încălzirea cu centrală pe gaz este în prezent de două ori mai ieftină decât cea cu centrală pe energie electrică , aș propune un calcul pe o perioada mai lungă de timp care să includă toate costurile suplimentare pe care le presupune consumul la contor, branșamentul și sistemul de încălzire:

Să considerăm cazul unei case bine izolate de 140mp,  la o medie de 5 luni încălzite pe an avem 5 x 600RON=30000RON în varianta cu gaz și 6000RON in varianta cu centrală electrică, apărând o diferenţă de 3000RON pe an. Pe de altă parte, un branşament la gaze poate să ajungă la 20000RON , la care se adaugă costurile cu centrala care este mai scumpă, cu reţeaua interioară, sisteme de detecţie gaze, etc. La o perioadă de referinţă 8 ani, costurile suplimentare cu branşamentul sunt egalate de diferenţa de preţ pe contoar. DAR ATENŢIE, acest scenariu funcţionează dacă se păstrează raportul actual de preţuri între gaz şi energie electrică. În cazul în care s-ar ajunge la o liberalizare a preţului la gazele livrate populaţiei (lucru cerut de UE şi la care România s-a angajat), preţul gazelor s-ar mări substanţial faţă de preţul energiei electrice iar calculul nostru  nu ar mai sta în picioare.

Ar mai fi şi alte variante care ar putea considerate alternative la încălzirea cu centrală termică pe gaz:

• Centrală termică cu combustibil solid (lemne) – este cea mai ieftină din punct de vedere al combustibilului, dar nu este la fel de comodă.
• Centrală termică  cu peleţi este  un compromis bun, din punct de vedere al preţului, calităţii şi comodităţii.
• Dacă există disponibilitatea unei investiţii în pompe de căldură şi eventual puţuri pentru un maxim de randament, se va ajunge la un preţ pe kwh căldură radiată în casă de câteva ori mai mic decât în varianta cu centrală pe gaz – dar şi aici trebuie făcut un calcul pe durata de exploatare a ehipamentelor.

Promit o analiză mai amănunţită în cadrul unui articol dedicat asupra soluţiilor de încălzire a casei şi costurile asociate fiecăreia dintre ele.

3. Reţeaua de alimentare cu apă şi canalizare.

Cel mai comod este un branşament la reţea, dacă aceasta există. Lipsa acestor utilităţi este o problemă uşor de nedepăşit. În prezent, resursele subterane de apă din România sunt suficiente, ieftine şi relativ de calitate aşadar alimentarea cu apă se poate face dintr-un puţ forat. Pentru rezolvarea problemei cu apele uzate, o microstaţie de epurare este soluţia care asigură rezolvarea decentă şi legală în lipsa canalizării.

Ansamblul puţ+pompă+hidrofor+filtre cât şi staţia de epurare constituie investiţii  a căror valoare trebuie comparată cu preţul branşamentului la apă dar şi cu cheltuielile de consum curent atât de apă cât şi de canalizare. Sunt zone unde firmele care administrază reţelele de apă şi canalizare au o politică de preţuri la limita decenţei, iar în contextul în care deocamdată apa din puţ nu se contorizează parcă ar fi de dorit un pic de independenţă.

4. Reţele de comunicaţii.

Televiziunea, telefonia şi internetul se pot asigura fără probleme wireless, aşa că nu este nevoie de reţele cablate. Oricum concurenţa mare de pe piaţa comunicaţiilor şi progresul tehnologic din acest domeniu vor oferi din ce în ce mai mult la preţ din ce în ce mai mic.